Minunatul acesta, vestitul şi marele Mucenic Gheorghe a trăit pe vremea împăratului Diocletian, s-a născut în Capadochia, fiu al unor părinţi creştini şi învăţat, din tinereţe, în dreapta credinţă. Rămas fără de tată din copilărie, Sfântul s-a mutat, cu maica sa, din Capadochia în Palestina, fiind cu neamul de acolo şi având acolo multe averi şi moşteniri. Ajuns la vârsta desăvârşită şi fiind frumos la chip şi viteaz în luptă, prin osteneală, pricepere şi destoinicie, tânărul Gheorghe s-a făcut preţuit şi, îmbrăţişând slujba armelor, în scurtă vreme, a cucerit cele mai mari cinstiri, până şi dregătoria de conducător de oaste, în garda împăratului.

Se ştie că, deşi era păgân, împăratul Diocletian, până la anul 303 nu a luat nici o măsură împotrivă creştinilor. Această stare de lucruri a îngăduit creştinilor vrednici, să urce până la cele mai înalte slujbe în împărăţie. În anul 303 însă, din îndemnul ginerelui sau Galeriu, pe care Diocletian l-a luat ca însoţitor la domnie, a aprins prigoană împotriva creştinilor. Istoria crestinitatii stă martoră că, din anul 303 şi până la 313 (anul decretului de la Milan, prin care Sfântul împărat Constantin a dat pace creştinilor), Biserica a trecut printr-o cutremurătoare încercare şi o sângeroasă probă: creştinii au fost siliţi să aleagă, cu preţul vieţii lor, între zeii păgâni şi Hristos.

Cunoscând, deci, decretul de prigonire împotriva creştinilor, îndată Gheorghe s-a înfăţişat singur înaintea împăratului Diocletian şi, înaintea întregii curţi împărăteşti, a mărturisit deschis că este creştin şi că înţelege să slujească în oastea împăratului, ca ucenic al lui Hristos. Uimit de această mărturisire şi îndemnat de Galeriu, Diocletian a dat poruncă să fie dus în temniţă şi pus la chinuri, ca să se lepede de credinţă. Şi a fost trecut prin toate vămile muceniciei, loviri cu suliţa, bătăi la tălpi, lespezi de piatră pe piept, chinul la roată, groapa cu var, încălţăminte cu cuie, băutură otrăvită, bătaia cu vine de bou ş.a. Toate acestea şi altele asemenea, Sfântul Gheorghe le-a îndurat cu bărbate stând tare în credinţă.

Pentru cei credincioşi, Mucenicii sunt creştini aleşi, luminaţi de Dumnezeu, pentru a duce lupta împotriva păgânătăţii şi a diavolului. Drept aceea, în toiul prigonirilor şi în clipele când sunt puşi la încercările cele mai sângeroase, Mântuitorul îi luminează cu puteri dumnezeieşti, care le ocrotesc trupul împotriva suferinţelor.

Deci, cei de faţă, văzând chinurile de moarte, prin care trecea Sfântul Gheorghe şi că rămâne viu şi nevătămat, mulţi dintre ei s-au lepădat de idoli şi au venit la credinţa în Hristos, slăvind cu un glas pe Dumnezeul creştinilor. Mai mult, în vremea ţinerii lui în temniţă, Sfântul Gheorghe, atingându-se de un mort, acesta a înviat. Însăşi împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocletian, văzând acestea, a mărturisit credinţa ei în Hristos.

În cele din urmă, împăratul a încercat să-l înduplece cu onoruri şi cu făgăduinţe, dar Sfântul a ales să rămână pentru totdeauna cu Hristos. În faţa acestei mărturisiri şi, văzând că toate încercările lui sunt zadarnice, Diocletian a dat poruncă să li se tăie capetele, şi Mucenicului şi împărătesei Alexandra.

Deci ostaşii i-au scos afară din cetate, dar, pe drum, înainte de a ajunge la locul de tăiere, împărăteasa, slăbind cu trupul, şi-a dat duhul. Iar, când au ajuns la locul hotărât, Sfântul şi-a ridicat glasul şi s-a rugat cu căldură, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. Astfel, rugându-se, cu bucurie şi-a plecat capul sub sabie şi a fost tăiat, în ziua de 23 aprilie, păzind până la capăt credinţa fără prihană şi luând cununa cea neveştejită din mână lui Hristos, Domnul său.

Dintre toţi Sfinţii sărbătoriţi în lumea creştină, puţini au ajuns la faimă de care s-a bucurat, şi se bucură Sfântul Gheorghe, la poporul nostru. În satele şi oraşele ţării noastre, foarte multe biserici sunt ridicate în cinstea lui. Mulţi oameni, bărbaţi şi femei, îi poartă numele. De asemenea şi multe oraşe din ţară. Al treilea braţ al Dunării, în Deltă, se cheamă, Braţul Sfântului Gheorghe. Se ştie, apoi, că multă vreme ocrotitorul oştirii române a fost Sfântul Gheorghe. Asemenea, steagul Moldovei, trimis de Ştefan cel Mare la mănăstirea Zograful, din muntele Athos, are chipul Sfântului Gheorghe, doborând balaurul. Iar acest chip al Sfântului, doborând balaurul, a fost la noi ca un răsunet şi ca o chemare a poporului la luptă creştinilor împotrivă balaurului vremii, adică a păgânilor otomani şi împotriva diavolului. O dovadă este şi rugăciunea lui Ştefan cel Mare, scrisă pe steagul sau: “O, luptătorule şi biruitorule, mare Gheorghe, în nevoi   nenorociri grabnic ajutător  cald sprijinitor, iar celor întristaţi, bucurie , primeşte de la noi  rugăminte a smeritului  rob, a Domnului Io  Voievod, din  lui Dumnezeu, Domnul  Moldovei. Păzeşte-l pe el neatins  lumea    cea de apoi, pentru rugăciunile celor ce  cinstesc pe ,    preamărim  veci. .   a făcut-o  anul 7008 (1500),   43 an  Domniei “.

Dumnezeului nostru ,  veci! .

Troparul   Mucenic Gheorghe

un izbăvitor  celor robiţi  celor  folositor, neputinciosilor doctor, conducătorilor ajutător, Purtătorule de ,  Mucenice Gheorghe,  pe Hristos Dumnezeu  mântuiască  noastre.

Sursa: http://www.credo.ro/proloage.php?data=2304&i=1

Minuni ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe

http://www.credo.ro/proloage.php?data=2304&i=2