Bunul Dumnezeu, văzând neamul omenesc chinuit de diavol, I s-a făcut milă de el. A trimis pe Arhanghelul Gavriil să zică Născătoarei de Dumnezeu: “Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine!”. Şi îndată S-a zămislit Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, în preacuratul ei pântece. Când s-au împlinit nouă luni de la zămislire, ieşit-a porunca de la cezarul August ca să se înscrie toată lumea şi a fost trimis Quirinius în Ierusalim ca să facă înscrierea. Deci a venit şi Iosif, păzitorul Născătoarei de Dumnezeu, cu dânsa ca să se înscrie în Betleem. Şi când a venit vremea să nască Fecioara, n-a găsit casa, că era multă lume; de aceea a intrat într-o peşteră săracă şi acolo a născut, fără stricăciune, pe Domnul nostru Iisus Hristos. L-a înfăşat ca pe un prunc şi L-a culcat în ieslea vitelor. Acolo, între vite, au pus pe Ziditorul tuturor, pentru că avea să ne mântuiască pe noi de întinăciune.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie25.htm

Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 2

Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui. Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el. Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să Se nască Hristos? Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul: “Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel”. Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui. Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul. Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă. Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor. După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă. Şi sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: “Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”. Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul: “Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt”. După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif în Egipt, Şi i-a zis: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului. Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în pământul lui Israel. Şi auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă, în vis, s-a dus în părţile Galileii. Şi venind a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean Se va chema.

Acest Cuvios părinte a trăit pe vremea împăraţilor româno-bulgari ai veacului al XIII-lea. Era din satul Basarabi, pe apa Lomului, şi a fost păstor de vite în satul lui şi multă vreme şi-a ascuns sufletul sub haina de umil păstor la vitele satului. Ne este cunoscută o singură întâmplare din vremea aceea a vieţii lui : Într-o zi, pe când umbla prin iarba înaltă, în urma vitelor satului, a strivit din grabă şi din nevedere toţi puii golaşi dintr-un cuib de pasăre. Şi s-a simţit vinovat, în inima lui, ca pentru o mie de morţi şi şi-a pedepsit piciorul cu care greşise, neincalţandu-se trei ani întregi, nici vara, nici iarna, în chip de ispăşire.
Într-un târziu, s-a făcut călugăr la schitul ce se află într-o peşteră, nu departe de satul Basarabi. Şi aici, şi-a dus viaţa lui ascunsă, tot în ascultarea de păstor la vitele mănăstirii, petrecând în post, în rugăciune, în privegheri şi în nevoinţe. Înălţimea vetii lui în taină, lacrimile lui, văpaia rugăciunii, numai Dumnezeu, Cel ce vede toate le ştia. A murit în peşteră, pe lespedea de piatră pe care dormea totdeauna, în mijlocul vitelor, pe malul râului Lom. După moarte, închizându-se cu pietre gura peşterii, aceasta s-a schimbat astfel din chilie în mormânt.

Deci, trecând multă vreme, a venit mare apa Lomului de a surpat copacii şi pietrele dimprejurul apei. Atunci au căzut în apă şi cele două pietre dinăuntrul peşterii, care cuprindea moaştele Sfântului şi multă vreme au stat acolo. Însă, de multe ori, la locul acela, juca peste apă o flacără de lumină, crezând oamenii că este o comoară. Şi, vrând Dumnezeu să-l descopere, s-a arătat Sfântul în vis unei copile bolnave de duh necurat, căreia i-a zis: aşa: De mă vor scoate părinţii tăi din apă, eu te voi tămădui.” Şi i-a arătat locul. Astfel, l-au găsit întreg şi luminat şi l-au pus în biserica satului şi, din clipa aceea, prin moaştele placutului său Dimitrie, Dumnezeu a lucrat nenumărate semne.

Nu ştim care domn al Ţării Româneşti a încercat, odată, să aducă moaştele Sfântului Dimitrie la biserica din Bucureşti, dar, neizbutind, a ridicat cu cheltuiala sa la Basarabi, peste moaştele Sfântului, o preafrumoasă biserică. Între anii 1769-1774, s-a pornit război între ruşi şi turci. Ajungând armatele ruseşti, în acel sat şi, gândindu-se să pună la adăpost moaştele Sfântului de prăpădul războiului, au voit să le trimită în altă parte. Atunci un creştin din Bucureşti, Hagi Dimitrie, a cerut moaştele Sfântului, ca să le aducă în Ţara Românească.

Drept aceea, tot în acele zile, moaştele Sfântului Dimitrie, întâmpinate cu mare alai, au ajuns în Bucureşti şi au fost aşezate în biserica cea mare a Mitropoliei, unde se află şi astăzi, mitropolit al ţării fiind, pe acea vreme, Preasfinţitul Grigorie.

Şi îndată a simţit tot poporul ocrotirea Sfântului, că nu numai războiul dintre muscali (ruşi) şi turci a încetat, ci şi boala ciumii cea înfricoşată a contenit. Şi mult ajutor şi mare folos câştigă toţi cei ce, cu credinţă, aleargă către dânsul.

Sfântul Dimitrie Basarabov este prăznuit (sărbătorit) în fiecare an cu mare fast pe 27 octombrie.
Pentru ale cărui rugăciuni, Dumnezeule, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi toţi, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sursa: http://lupushor.wordpress.com/2009/10/27/sfantul-cuvios-dimitrie-cel-nou-basarabov/

Tatăl Sfintei Parascheva se numea Nichita. Nu cunoaştem numele mamei ei. Aceştia au avut încă un fiu, viitorul Sfânt Eftimie Izvorâtorul de Mir, episcopul Maditelor, oraş din Tracia răsăriteană, aproape de strâmtoarea Dardanele. Unii spun că tatăl lor a murit devreme şi astfel au rămas orfani. Mama lor l-a dus pe Sfântul Eftimie de tânăr într-o mănăstire din Constantinopol unde s-a nevoit 30 de ani ducându-i-se vestea de mare ascet şi sfânt. Pentru aceasta, episcopul de Perinthos l-a hirotonit diacon. Mai târziu a fost hirotonit preot şi, în cele din urmă, episcop de Madit. Viaţa sfântă şi faptele sale l-au făcut cunoscut şi împăratului Vasile al II-lea (976-1025) care a venit în Matid şi l-a vizitat.
Binecuvântata mamă a Sfintei Parascheva s-a ocupat de creşterea ei. A hrănit-o cu frica şi dragostea faţă de Dumnezeu, potrivit poruncilor Domnului. Mergea împreună cu mama ei în mod regulat la biserică, asculta şi cerceta Legea lui Dumnezeu şi căuta să o îndeplinească. Este caracteristic faptul care s-a întâmplat când a mers la biserică, la vârsta de 10 ani, şi a auzit citindu-se Evanghelia zilei. Aceasta se referea la dialogul dintre tânărul bogat şi Mântuitorul. Vinde-ţi averea ta şi o dă la săraci şi urmează Mie, a zis Domnul tânărului bogat, care voia să moştenească împărăţia lui Dumnezeu. Pentru mine vorbeşte, a zis micuţa Parascheva, ca oarecând Sfântul Antonie care a auzit aceeaşi Evanghelie. Şi, ieşind din biserică, a dat hainele sale primei fete sărace pe care a întâlnit-o şi s-a îmbrăcat cu hainele ei rupte. Aceasta o făcea deseori. Îşi împărţea hainele copiilor săraci şi mâncarea o dădea la copiii din şcoală.

Îşi dă crucea de pomană

Într-o zi, pe când mergea împreună cu îngrijitoarea ei, a întâlnit o fetiţă îmbrăcată cu haine rupte. I-a fost milă de ea şi a vrut să o ajute, însă deoarece nu avea la ea bani se pregătea să-i ofere crucea din aur pe care o purta la gât. Îngrijitoarea ei a încercat să o împiedice spunând, că nu este bine să-şi dea de pomană crucea. Parascheva a răspuns: Crucea ne-a învăţat să fim milostivi, şi cum este posibil ca bijuteria mea scumpă să nu poată fi folosită drept milostenie şi mângâiere pentru această fată săracă căreia nu i se potriveşte atâta lipsă şi sărăcie într-o societate care Îl are pe Hristos drept stăpân?!. Putea să fie indiferentă la sărăcie? Imediat i-a dat crucea fetiţei care, după prima clipă de surprindere, lăcrimând a binecuvântat cu vorbe emoţionante pe binefăcătoarea sa.
Altădată, într-o iarnă foarte rece, şi-a dăruit paltonul unor copii care sufereau de frig pe stradă.

Cerută în căsătorie

Această mare virtute sufletească a Paraschevei era reflectată şi pe faţa ei tânără deoarece sufletul luminează faţa şi o face foarte frumoasă. Prin urmare, Parascheva a fost cerută în căsătorie de tineri bogaţi care aveau o stare socială importantă şi înalte dregătorii, însă ea a refuzat propunerile lor. Părinţii ei, pentru a o impresiona, îi spuneau că cea mai mare dorinţă a lor este ca să o aşeze la casa sa înainte ca ei să moară, deoarece nu voiau ca ea să rămână orfană şi neprotejată. Parascheva, însă, răspundea: Tatăl Ceresc trăieşte, le vede şi le ocroteşte pe toate. Când cineva crede şi trăieşte conform sfaturilor şi poruncilor Lui, cum ar putea să rămână orfan? De ce vă gândiţi la moartea voastră? Zilele omului sunt în mâna lui Dumnezeu. Sunteţi în floarea vârstei şi tu, mamă, pari a fi o soră de-a mea mai mare. Prietenelor ei care o îndemnau să se căsătorească pe motiv că ce se va alege de marea ei bogăţie, Parascheva le arăta pe săraci şi pe copiii suferinzi şi le spunea: Există oare atâta bogăţie încât să ajungă să acopere toate nevoile şi lipsurile atâtor fiinţe nefericite?.

Prima vizită la Constantinopol

Deoarece o dorinţă sfântă s-a aprins în inima ei şi nu-i mai putea rezista, a plecat de acasă la Constantinopol fără să fie observată de părinţi, de slujitori şi de rude. După ce a văzut toate locurile binecuvântate pe care le avea atunci Constantinopolul, adică multe biserici şi moaştele multor sfinţi şi după ce a primit sfaturi şi binecuvântări de la bărbaţii sfinţi care se găseau acolo, a plecat în Calcedon.

În Calcedon

Calcedon (actualul Kadiköy) se găseşte în Golful Bosforului, alături de Constantinopol. A fost sediul Sinodului IV Ecumenic.
Aici, după ce s-a închinat în biserica şi la moaştele Sfintei Muceniţe Eftimia, a plecat pe jos ca o cerşetoare în Heracleea Pontului. Între timp, părinţii ei au căutat-o peste tot şi au trimis oameni în multe locuri, însă fără rezultat.
În alte surse se afirmă că părinţii Sfintei Parascheva au murit înainte ca ea să plece de acasă.

În Heracleea Pontului

Heracleea Pontului sau Onoriados a fost întemediată în anul 550 î.Hr. Se mai numeşte şi Heracleea Pontică. Prima menţiune despre acest oraş se păstrează din anul 431, de la Sinodul III Ecumenic din Efes. Această episcopie a fost desfiinţată la sfârşitul secolul XIV. Numele ei actual este Eregni.
În Heracleea, Cuvioasa a găsit o biserică a Maicii Domnului şi a rămas în ea timp de cinci ani de zile, practicând toate nevoinţele, ca: şederea în picioare de toată noaptea, posturi, suspine, lacrimi şi doliu permanent. Cine ar putea să descrie aşternutul ei care era direct pe pământ, smerenia sa, inima ei curată?!

În Ierusalim

Sfânta avea o mare dorinţă de a merga la Ierusalim pentru a se închina la Locurile Sfinte şi a rugat fierbinte pe Hristos şi pe Prea Sfânta Sa Maică să o învrednicească să facă acest lucru. Rugăciunea i-a fost auzită în urma multelor virtuţi pe care le-a deprins în biserica Maicii Domnului. Prin rânduiala lui Dumnezeu, s-au găsit unii creştini care au luat-o împreună cu ei la Ierusalim. După ce s-a închinat la Locurile Sfinte, a mers în pustiul Iordanului şi s-a oprit la o mănăstire de maici. Nu este uşor a descrie câte ispite i-a adus acolo diavolul şi prin câte nevoinţe l-a înfruntat, învingându-l. Băutura ei era numai apă şi aceasta foarte puţină. Ca aşternut folosea o rogojină, avea o singură haină şi aceasta veche şi ruptă. Cântarea pe care o înălţa Domnului şi rugăciunea erau neîncetat pe buzele ei. Culmea virtuţilor ei erau înfrânarea şi smerenia. Se străduia să trăiască precum a trăit şi Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Ilie -Înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos – şi Sfânta Maria Egipteanca vieţuitoare în această regiune timp 47 de ani. S-a hotărât să rămână în pustiul Iordanului unde gustase cele mai alese bucurii duhovniceşti.
Într-o noapte, priveghind ca de obicei în rugăciune şi asceză cu mâinile ridicate către cer, a văzut un înger luminat sub formă de tânăr, care a venit alături de ea şi i-a zis: Lasă pustiul şi întoarce-te în patria ta, unde vei da trupul tău pământului – pentru că pământ eşti şi în pământ te vei întoarce – iar sufletul tău se va duce în cer alături de Mirele tău pe care L-ai iubit mai mult decât pe părinţi, pe rude şi toate bunurile din lume. Şi-a dat seama că este o vedenie dumnezeiască şi s-a bucurat mult pentru că se va despărţi de pământ şi va pleca la cer.

A doua vizită la Constantinopol

După această poruncă sfântă părăseşte pustia iubită şi, la vârsta de 25 de ani, se întoarce în Constantinopol. Aici se închină în măreaţa biserică Sfânta Sofia, în biserica Maicii Domnului din Vlaherne şi la alte locuri de închinare. În faţa icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Vlaherne îngenunchează, ridică mâinile şi vărsând multe lacrimi se roagă: Stăpâna mea Prea Sfântă, pe tine sprijin întreaga mea viaţă, în tine mi-am pus nădejdea. Nu îndepărta pe săraca roaba ta, nu mă ocoli pe mine, păcătoasa. De mică am iubit pe Fiul tău şi Dumnezeul meu. Tu cunoşti slăbiciunea firii omeneşti şi greşelile mele. Nu am altă nădejde. Tu eşti păzitoarea întregii mele vieţi. În pustiu pe tine te-am avut ajutor şi acum, când m-am întors în lume, fii iarăşi ajutorul meu. Pentru aceasta, rămâi alături de mine şi-mi fii povăţuitoare şi călăuzitoare până la sfârşitul vieţii mele.

În Kallicrateia

După ce s-a rugat şi a primit multe binecuvântări, a pornit pe drumul de întoarcere spre casă, bolnavă şi sfârşită. Starea i-a fost înrăutăţită şi mai mult de o furtună în timpul căreia era în pericol de a se scufunda cu vaporul. Marinarii încercau cu greu să ajungă la un ţărm potrivit. Când Parascheva a simţit pericolul a strigat kalhv kravtei (…) şi de atunci, conform tradiţiei, acel loc s-a numit până astăzi Kallicrateia.
Kallicrateia, numită actualmente Mir Marsinan, este situată la ţărmul Golfului Athira (Büyük Çekmeçe), în partea de Sud-Est a Traciei. Aici se găsea monumentul şi biserica Sfintei Parascheva. Mai târziu, biserica a fost transformată în moschee. În 1980 a fost dărâmată şi în locul ei s-a construit o moschee nouă.
Conform unei mărturii, Sfânta Parascheva a ajuns în Epivata unde a întemeiat o obşte care se ocupa cu îngrijirea săracilor, a îngrijit de biserică şi a ajutat pe cei suferinzi, pe văduve, pe orfani, pe bătrâni şi pe toţi care erau în nevoi. Conform altei mărturii, mai demnă de luat în seamă, a venit în Kallicrateia din Tracia răsăriteană şi a îngrijit biserica Sfinţilor Apostoli. A petrecut aici doi ani, străină şi necunoscută de nimeni.

Plecarea la Domnul a Sfintei Parascheva

La vârsta de numai 27 de ani şi-a dat sfântul suflet în mâinile Domnului pe Care L-a iubit din copilărie. Trupul ei a fost înmormântat aproape de mare.
Au trecut mulţi ani. Localnicii au uitat-o pe străina care se nevoise şi îngrijise de biserica lor. Însă, Dumnezeu, Care-i slăveşte pe cei ce-L iubesc pe El, nu a uitat-o. După mulţi ani, marea a aruncat pe ţărmul Kallicratiei trupul neînsufleţit al unui marinar. Acesta mirosea foarte urât şi nimeni nu îndrăznea să treacă prin locul acela. Pe aproape, se nevoia un călugăr stâlpnic care se ruga zi şi noapte. Nemaisuferind mirosul greu, monahul a coborât de pe stâlp şi a rugat câţiva localnici să îngroape acel trup. În momentul în care săpau au găsit în pământ un trup nealterat. S-au mirat, însă fiind oameni simpli, nu au dat importanţă acestui fapt şi au aruncat trupul greu mirositor al marinarului în aceeaşi groapă şi au acoperit amândouă trupurile. Totul a fost dat uitării.
Un om evlavios din sat, pe nume Gheorghe, iubitor de Hristos, se ruga acasă ore în şir în timpul nopţii. Odată, înspre zori, a adormit puţin, şi a visat o tânără îmbrăcată în alb ca o împărăteasă, şezând pe un tron strălucit, înconjurată de multe cete de ostaşi luminaţi. Când el a văzut aceasta, s-a înspăimântat şi a căzut la pământ, neîndrăznind să privească la strălucirea şi frumuseţea lor. Unul dintre ostaşii strălucitor îmbrăcaţi l-a prins de mână, l-a ridicat şi i-a zis: Gheorghe, de ce aţi nesocotit trupul Cuvioasei Parascheva? Luaţi-l repede şi puneţi-l într-un sicriu strălucitor pentru că Împăratul Cerului a slăvit-o în cer şi vrea să o mărească şi pe pamânt. Şi împărăteasa îmbrăcată în alb i-a zis: Luaţi repede moaştele mele şi le puneţi într-un loc de cinste, pentru că nu pot să suport mirosul acestui om. De asemenea, i-a descoperit locul unde era înmormântată, numele şi locul ei de origine.
În aceeaşi seară, o altă femeie binecuvântată din sat, evlavioasa Eftimia a avut în somn aceeaşi vedenie. Dimineaţa, amândoi au povestit aceste vedenii consătenilor. Toţi au alergat la mormânt şi au găsit trupul nestricat al Cuvioasei răspândind o bună mireasmă şi făcând multe minuni atunci când l-au mutat cu sobor de preoţi şi credincioşi în biserica Sfinţilor Apostoli din Kallicrateia. Unii cercetători spun că sfintele moaşte au rămas la Epivat aproximativ 200 de ani, iar nu în Kallicrateia. Minunile care au urmat atât în acel sat, cât şi în celelalte sate de unde au fost aduşi bolnavi aici, dovedesc sfinţenia ei. Erau vindecaţi tot felul de bolnavi, infirmi şi demonizaţi. Sfintele ei moaşte au devenit un izvor de vindecări. Nenumăraţi credincioşi veneau zilnic să sărute sfintele moaşte şi să o roage pe Cuvioasa Parascheva să mijlocească la Dumnezeu pentru izbăvirea lor.
După aproximativ 200 de ani moaştele Sfintei Parascheva au fost mutate la Târnovo – capitala Imperiului vlaho-bulgar.

Sursa: http://sfparascheva.mmb.ro/index.php?pag=31

Mai multe despre viaţa Sfintei Parascheva găsiţi aici:

http://www.sfantaparascheva.com/

Câteva minuni ale Sfintei Cuvioase Parascheva din zilele noastre:
http://www.sfantaparascheva.com/minuni.php

Sfântul Apostol Andrei a fost din Betsaida, orăşel pe malul lacului Ghenizaret, fiul lui Iona, din Galileea, şi fratele lui Petru, primul dintre ucenicii Domnului Hristos. Înainte de a fi Apostol al Domnului, Sfântul Andrei a fost ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul. Dar, dacă a auzit, a doua zi după Botezul lui Iisus în Iordan, pe dascălul său Ioan, arătând cu degetul către Iisus şi zicând: “Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan, 1, 29), Sfântul Andrei, lăsându-l pe Ioan, a urmat după Hristos, zicând fratelui său Petru: “Am găsit pe Mesia, care se tâlcuieşte Hristos” (Ioan, 1, 41). Şi astfel, l-a tras şi pe Petru spre dragostea lui Hristos. Drept aceea, Sfântului Andrei i se mai spune şi Apostolul cel dintâi chemat al Domnului. Şi se află în Scriptură şi alte multe învăţături despre dânsul. Din zilele acelea, ca şi ceilaiţi Apostoli, Sfântul Andrei a urmat Mântuitorului, însotindu-l pe drumurile Ţării Sfinte, adăpându-se din izvorul nesecat al dumnezeieştilor descoperiri pe care le aducea Mântuitorul. A fost martor faptelor minunate săvârşite de Domnul, s-a împărtăşit din cuvântul dumnezeiesc, dătător de viaţă, al credinţei celei noi întemeiată de Hristos, şi, mai presus de toate, a văzut Patimile Domnului, a plâns moartea Lui pentru noi şi s-a întărit în credinţă, în ziua Învierii. La rândul ei, Tradiţia Bisericii ne spune că, după Înălţarea Domnului la cer şi după Cincizecime, Apostolii au tras la sorţi şi au mers în toată lumea, pentru propovăduire. Atunci, acestui întâi chemat, i-a căzut sorţul să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia şi Macedonia, cu ţinuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre şi Sciţia (adică Dobrogea noastră) şi până în Crimeia. Însă, a umblat în aceste locuri nu în grabă, ci, în fiecare, zăbovind şi răbdând multe Împotriviri şi nevoi, pe toate biruindu-le cu ajutorul lui Hristos. S-a întors la urmă din nou în Bizantia, hirotonind acolo episcop pe Stahie şi, străbătând celelalte ţări, a ajuns la ţinutul Peloponezului, unde pe mulţi i-a tras de la idoli la Hristos. Tot din Tradiţie, mai ştim că Sfântul Andrei a avut şi un sfârşit de mucenic, fiind răstignit, la Patras, lângă Corint, cu capul în jos, pe o cruce în formă de X, căreia i s-a spus “Crucea Sfântului Andrei”.

Sfântul Apostol Andrei a predicat pe teritoriul ţării noastre în Dobrogea de astăzi, lăsând acolo preoţi şi episcopi. Avem Mănăstirea Sfântul Andrei, unde se spune că este peşteră în care a locuit în timpul cât a predicat aici.