Minunatul acesta, vestitul şi marele Mucenic Gheorghe a trăit pe vremea împăratului Diocletian, s-a născut în Capadochia, fiu al unor părinţi creştini şi învăţat, din tinereţe, în dreapta credinţă. Rămas fără de tată din copilărie, Sfântul s-a mutat, cu maica sa, din Capadochia în Palestina, fiind cu neamul de acolo şi având acolo multe averi şi moşteniri. Ajuns la vârsta desăvârşită şi fiind frumos la chip şi viteaz în luptă, prin osteneală, pricepere şi destoinicie, tânărul Gheorghe s-a făcut preţuit şi, îmbrăţişând slujba armelor, în scurtă vreme, a cucerit cele mai mari cinstiri, până şi dregătoria de conducător de oaste, în garda împăratului.

Se ştie că, deşi era păgân, împăratul Diocletian, până la anul 303 nu a luat nici o măsură împotrivă creştinilor. Această stare de lucruri a îngăduit creştinilor vrednici, să urce până la cele mai înalte slujbe în împărăţie. În anul 303 însă, din îndemnul ginerelui sau Galeriu, pe care Diocletian l-a luat ca însoţitor la domnie, a aprins prigoană împotriva creştinilor. Istoria crestinitatii stă martoră că, din anul 303 şi până la 313 (anul decretului de la Milan, prin care Sfântul împărat Constantin a dat pace creştinilor), Biserica a trecut printr-o cutremurătoare încercare şi o sângeroasă probă: creştinii au fost siliţi să aleagă, cu preţul vieţii lor, între zeii păgâni şi Hristos.

Cunoscând, deci, decretul de prigonire împotriva creştinilor, îndată Gheorghe s-a înfăţişat singur înaintea împăratului Diocletian şi, înaintea întregii curţi împărăteşti, a mărturisit deschis că este creştin şi că înţelege să slujească în oastea împăratului, ca ucenic al lui Hristos. Uimit de această mărturisire şi îndemnat de Galeriu, Diocletian a dat poruncă să fie dus în temniţă şi pus la chinuri, ca să se lepede de credinţă. Şi a fost trecut prin toate vămile muceniciei, loviri cu suliţa, bătăi la tălpi, lespezi de piatră pe piept, chinul la roată, groapa cu var, încălţăminte cu cuie, băutură otrăvită, bătaia cu vine de bou ş.a. Toate acestea şi altele asemenea, Sfântul Gheorghe le-a îndurat cu bărbate stând tare în credinţă.

Pentru cei credincioşi, Mucenicii sunt creştini aleşi, luminaţi de Dumnezeu, pentru a duce lupta împotriva păgânătăţii şi a diavolului. Drept aceea, în toiul prigonirilor şi în clipele când sunt puşi la încercările cele mai sângeroase, Mântuitorul îi luminează cu puteri dumnezeieşti, care le ocrotesc trupul împotriva suferinţelor.

Deci, cei de faţă, văzând chinurile de moarte, prin care trecea Sfântul Gheorghe şi că rămâne viu şi nevătămat, mulţi dintre ei s-au lepădat de idoli şi au venit la credinţa în Hristos, slăvind cu un glas pe Dumnezeul creştinilor. Mai mult, în vremea ţinerii lui în temniţă, Sfântul Gheorghe, atingându-se de un mort, acesta a înviat. Însăşi împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocletian, văzând acestea, a mărturisit credinţa ei în Hristos.

În cele din urmă, împăratul a încercat să-l înduplece cu onoruri şi cu făgăduinţe, dar Sfântul a ales să rămână pentru totdeauna cu Hristos. În faţa acestei mărturisiri şi, văzând că toate încercările lui sunt zadarnice, Diocletian a dat poruncă să li se tăie capetele, şi Mucenicului şi împărătesei Alexandra.

Deci ostaşii i-au scos afară din cetate, dar, pe drum, înainte de a ajunge la locul de tăiere, împărăteasa, slăbind cu trupul, şi-a dat duhul. Iar, când au ajuns la locul hotărât, Sfântul şi-a ridicat glasul şi s-a rugat cu căldură, mulţumind lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. Astfel, rugându-se, cu bucurie şi-a plecat capul sub sabie şi a fost tăiat, în ziua de 23 aprilie, păzind până la capăt credinţa fără prihană şi luând cununa cea neveştejită din mână lui Hristos, Domnul său.

Dintre toţi Sfinţii sărbătoriţi în lumea creştină, puţini au ajuns la faimă de care s-a bucurat, şi se bucură Sfântul Gheorghe, la poporul nostru. În satele şi oraşele ţării noastre, foarte multe biserici sunt ridicate în cinstea lui. Mulţi oameni, bărbaţi şi femei, îi poartă numele. De asemenea şi multe oraşe din ţară. Al treilea braţ al Dunării, în Deltă, se cheamă, Braţul Sfântului Gheorghe. Se ştie, apoi, că multă vreme ocrotitorul oştirii române a fost Sfântul Gheorghe. Asemenea, steagul Moldovei, trimis de Ştefan cel Mare la mănăstirea Zograful, din muntele Athos, are chipul Sfântului Gheorghe, doborând balaurul. Iar acest chip al Sfântului, doborând balaurul, a fost la noi ca un răsunet şi ca o chemare a poporului la luptă creştinilor împotrivă balaurului vremii, adică a păgânilor otomani şi împotriva diavolului. O dovadă este şi rugăciunea lui Ştefan cel Mare, scrisă pe steagul sau: “O, luptătorule şi biruitorule, mare Gheorghe, în nevoi   nenorociri grabnic ajutător  cald sprijinitor, iar celor întristaţi, bucurie , primeşte de la noi  rugăminte a smeritului  rob, a Domnului Io  Voievod, din  lui Dumnezeu, Domnul  Moldovei. Păzeşte-l pe el neatins  lumea    cea de apoi, pentru rugăciunile celor ce  cinstesc pe ,    preamărim  veci. .   a făcut-o  anul 7008 (1500),   43 an  Domniei “.

Dumnezeului nostru ,  veci! .

Troparul   Mucenic Gheorghe

un izbăvitor  celor robiţi  celor  folositor, neputinciosilor doctor, conducătorilor ajutător, Purtătorule de ,  Mucenice Gheorghe,  pe Hristos Dumnezeu  mântuiască  noastre.

Sursa: http://www.credo.ro/proloage.php?data=2304&i=1

Minuni ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe

http://www.credo.ro/proloage.php?data=2304&i=2

Bunul Dumnezeu, văzând neamul omenesc chinuit de diavol, I s-a făcut milă de el. A trimis pe Arhanghelul Gavriil să zică Născătoarei de Dumnezeu: “Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine!”. Şi îndată S-a zămislit Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, în preacuratul ei pântece. Când s-au împlinit nouă luni de la zămislire, ieşit-a porunca de la cezarul August ca să se înscrie toată lumea şi a fost trimis Quirinius în Ierusalim ca să facă înscrierea. Deci a venit şi Iosif, păzitorul Născătoarei de Dumnezeu, cu dânsa ca să se înscrie în Betleem. Şi când a venit vremea să nască Fecioara, n-a găsit casa, că era multă lume; de aceea a intrat într-o peşteră săracă şi acolo a născut, fără stricăciune, pe Domnul nostru Iisus Hristos. L-a înfăşat ca pe un prunc şi L-a culcat în ieslea vitelor. Acolo, între vite, au pus pe Ziditorul tuturor, pentru că avea să ne mântuiască pe noi de întinăciune.

Sursa: http://www.calendar-ortodox.ro/luna/decembrie/decembrie25.htm

Sfânta Evanghelie după Matei, capitolul 2

Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui. Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el. Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să Se nască Hristos? Iar ei i-au zis: În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul: “Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel”. Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui. Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul. Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă. Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor. După plecarea magilor, iată îngerul Domnului se arată în vis lui Iosif, zicând: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt şi stai acolo până ce-ţi voi spune, fiindcă Irod are să caute Pruncul ca să-L ucidă. Şi sculându-se, a luat, noaptea, Pruncul şi pe mama Lui şi a plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se împlinească cuvântul spus de Domnul, prin proorocul: “Din Egipt am chemat pe Fiul Meu”. Iar când Irod a văzut că a fost amăgit de magi, s-a mâniat foarte şi, trimiţând a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi în toate hotarele lui, de doi ani şi mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s-a împlinit ceea ce se spusese prin Ieremia proorocul: “Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu voieşte să fie mângâiată pentru că nu sunt”. După moartea lui Irod, iată că îngerul Domnului s-a arătat în vis lui Iosif în Egipt, Şi i-a zis: Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi mergi în pământul lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia sufletul Pruncului. Iosif, sculându-se, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în pământul lui Israel. Şi auzind că domneşte Arhelau în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s-a temut să meargă acolo şi, luând poruncă, în vis, s-a dus în părţile Galileii. Şi venind a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci, că Nazarinean Se va chema.

Sfântul Dimitrie a fost fiul unui dregător creştin de pe vremea persecuţiilor anticreştine din sec. III, trăitor în cetatea Tesalonicului, din nordul Greciei. Botezat în taină de părinţii săi şi crescut în lumina lui Hristos, Dimitrie s-a arătat în toate vrednic şi înţelept, mărturisindu-şi credinţa fără înconjur şi propovăduind învăţătura lui Hristos. Văzând râvna, viaţa lui curată şi milosteniile sale, mulţi s-au făcut creştini. Aşa s-a stârnit împăratului păgân Maximian, ce a poruncit să fie întemniţat. În acele vremuri, erau la modă luptele în arenă. Ca să diversifice distracţia, pentru luptele din arenă, împăratul a adus la Tesalonic un gladiator vestit prin forţa şi cruzimea sa, pe nume Lie. Acesta a primit ordin să-i omoare pe creştini în arenă, în văzul şi batjocura tuturor. Nestor, un tânăr prieten al Sfântului Dimitrie, l-a vizitat pe acesta în temniţă şi i-a cerut binecuvântarea de a lupta cu Lie. Sfântul a făcut semnul crucii asupra lui Nestor, zicând: “Şi pe Lie vei birui, şi pe Hristos vei mărturisi”. Şi aşa a fost. Tânărul Nestor l-a învins pe puternicul Lie tot aşa cum în trecut David l-a biruit pe uriaşul Goliat. Atunci împăratul, de furie şi ciudă, l-a străpuns cu suliţa pe Dimitrie, iar lui Nestor a poruncit să i se tăie capul.

Cu vremea, moaştele Sf. Dimitrie au izvorât mir şi au făcut minuni nenumărate, fiind păstrate la Tesalonic, oraş ce stă sub ocrotirea sa. Sfântul Dimitrie este prăznuit (sărbătorit) în fiecare an pe 26 octombrie, iar Sfântul Nestor, pe 27 octombrie.

Sfântul Dimitrie mai este cunoscut şi ca păzitor de cutremure. El a păzit cetatea sa, Tesalonicul, de cutremur, şi ne poate păzi şi pe noi, dacă ne rugăm lui cu credinţă şi încredere.

Pe când mulţimea Îl îmbulzea, ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu, şi El şedea lângă lacul Ghenizaret, A văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii, coborând din ele, spălau mrejele. Şi urcându-Se într-una din corăbii care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat. Şi şezând în corabie, învăţa, din ea, mulţimile. Iar când a încetat de a vorbi, i-a zis lui Simon: Mână la adânc, şi lăsaţi în jos mrejele voastre, ca să pescuiţi. Şi, răspunzând, Simon a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins, dar, după cuvântul Tău, voi arunca mrejele. Şi făcând ei aceasta, au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejele. Şi au făcut semn celor care erau în cealaltă corabie, să vină să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, încât erau gata să se afunde, Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos. Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuitul peştilor pe care îi prinseseră. Tot aşa şi pe Iacov şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau împreună cu Simon. Şi a zis Iisus către Simon: Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi trăgând corăbiile la ţărm, au lăsat totul şi au mers după El. (Sfânta Evanghelie după Luca, capitolul 5, versetele 1-11).